Se afișează postările cu eticheta necuvinte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta necuvinte. Afișați toate postările

Page not found.




Gabriel Silviu Pieptan is currently under construction.
Please try again later.



.roiretni golonoM




Sunt tot ceea ce nu vezi; sunt tot ceea ce nu știi despre mine.








Sunt ceea ce-ți șoptesc atunci când tac.




...Ce zici, acum mă cunoști mai bine?

Călătorește, suflet!

Eliberează-te, suflet

Eliberează-te, aici și acum...
și zboară spre-orizonturi increate.

Eliberează-te de acolo și atunci...
și lasă focul blând să îți ridice-n spate

perechi de aripi aurite, de sorii călători create.

Eliberează-te de pretutindeni și totdeauna,
cunoaște iar, și cunoscânt, te uită
- Și pân' la urmă, ce-a fost mai 'nainte,
flacără, phoenix, sau cenușă multă?

Eliberează-te, suflet, de lanțuri și de temnițe
- de slăbiciunea-ți cea avidă de putere,
plutește lin către matrici variate;
sădește-ți înțelept a ta scânteie.

Eliberează-te, suflet, și ia aminte; e ursit
- chiar și prin scrum, flăcări ori pasăre măiastră,
un cerc n-are nici început și nici sfârșit.

Eliberează-te de limită și libertate,
înstrăinează din abisul uterului cosmic gene,
pășește iar pe fir de iarbă nouă cu seninătate;
pornește într-un vals nebun de-eternuri efemere...

Eliberează-te, suflet; odată cu plecarea ta,
în drum spre mare lași parfum pe scoici și lacrimi în ispite,
un rămas bun în vânt spre patru zări, demult iubite.

Eliberează-te, suflet, de tine și de toți,
pătrunde-n întuneric ca lumina;
trasează-n dungi vulgare limite-ntre vii și morți
- apoi privind în părți, ucide vina.

La revedere, suflet, călătorie bună;
mai treci când poți, măcar din lună-n lună,
să-ți vezi nepoți și floarea de ne-o udă.

Bun venit spirit,
în mine te sădește,
udat vei fi,
în armonie crește.

Udat și îngrijit, măcar din lună-n lună...
Călătorește, suflet!... O, Doamne, ce-aventură!

Here comes the tide again



DÍA DE ENERO

Te conocí un día de enero,
con la luna en mi nariz
Y como ví que eras sincero
En tus ojos me perdí

Que torpe distracción
Y que dulce sensación

Y ahora que andamos por el mundo
Como Eneas y Benitin
Ya te encontre varios rasguños
Que te hicieron por ahí

Pero mi loco amor
Es tu mejor doctor

Voy a curarte el alma en duelo
Voy a dejarte como nuevo
Y todo va a pasar
Pronto verás el sol brillar

Tú más que nadie merecer ser feliz

Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar

Y aunque hayas sido un extranjero
hasta en tu propio país
Si yo te digo ¿qué dices tu?
Tu aún dices ¿que decís?
Y lloras de emoción oyendo un bandoneón

Y aunque parezcas despistado con ese caminar pausado
Conozco la razón que hace doler tu corazón
Por eso quise hacerte esta canción

Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar


JANUARY DAY

I met you one January day,
With the moon on my nose
And seeing you were sincere
in your eyes, I lost myself

What a clumsy distraction
And what a sweet sensation

And now that we're walking around the world
Like Eneas and Benetin
I've already noticed the many cuts
That they inflicted on you along the way

But my crazy love
Is your doctor

I'm going to cure your mourning soul
I'm going to leave you like new
And everything's going to pass
Soon, you will see the sun shine

You, more than anyone, deserve to be happy

Soon you will see
Your wounds healing little by little
Soon you will see how life itself
Will decant the excess salt from the sea

And although you've been a foreigner
even in your own country
If I ask 'how do you say' (Colombian Accent)
You still say 'what did you say' (Argentinean Accent)
And you cry with emotion listening to a bandoneón

And though you seem absent minded with that lazy walk
I know what causes your heart to ache
that's why I wanted to make you this song

You're going to see how little by little
Your wounds are going to heal
You're going to see how life itself
Will decant the excess salt from the sea


Astea-s cuvintele pe care mai odinioară ți le auzeam imaginate pe pânza de proiecție a sufletului meu, aceea pe care nimfe îmbătate de puterea și ritmul bătăilor unor inimi fugitive au țesut-o din fire de vis, dorință, fior...
Astăzi, demonii au venit din nou.
Astăzi, ei își apropie din nou ghearele amenințător...
Astăzi, încerc din nou să lupt; încerc din nou să mi te păstrez ca pe o frescă-n mozaic pictată-n neculori; în lumini și în umbre slabe, pâlpâitoare, fragile și instabile.
Astăzi, încă odată, ființele încearcă să-mi ia cea mai de preț neființă.
Astăzi însă, sunt din ce în ce mai slăbit...
Dacă de data aceasta nu voi mai răzbi; îl voi alege pe Mâine, și nu pe Astăzi.
Mâine... voi fi despânzit. Mâine, voi fi renunțat la necuvintele șoptite-n pânze de neființe...
Mâine îmi este frică...
Mâine sunt singur.
Mâine visez din nou.
Mâine sper...
Până mâine... doare.



Are aerul plin de îngeri
de aceea respiră greu


Pietrele poți să le-nsângeri
degeaba, cu prezența ta mereu.

Explică, are nuanțe
de galben de dat pe obraz.


Poți să ai, degeaba, gloanțe
de plumb, în butoiul cu haz

Poftiți la subsol!


Se coboară pe scara de lemn acru
cu pasul din dreapta în gol.
Un crucifix cu mortul sacru
cu ghimpi scade gama-n bemol
Aici totul se schimba
vinul în țuică veche, cartoful în nisip
Cuvintele miriapoade-ți aleargă pe limbă
măști îți pui, ca pe chip,
peste timbrul de roșu îndurerat
cu urme luxoase de melci trandafirii...

Ziua de astăzi va fi murit, traiasca verbul incoronat
al zilei de mâine.


(poezie adaptată după Nichita Stănescu - Târfa Sofisticată)



Mâine are gust de nisip.

Apele diavolului ep. 2

Vreau să fiu neființa ta, șoptindu-ți necuvintele mele... Nu te speria, nu trebuie să faci mare lucru, important e să ții ochii larg închiși. Nu e important, e esential!
Doar așa vei fi ferită de priveliștea grotească a tăcerii mele. Promite-mi te rog că n-o să-i deschizi, orice-ar fi... Ok, acum ca esti gata, hai să pornim la drum. Nu trișa! Ai promis doar că n-o să-i deschizi...

Greierii aproape că nu se mai aud deloc.

-Unde m-ai dus? Ce-s toate astea?
-Stai liniștită, e doar un basmu tăcut din gură în gură, în el se făcea că ne naștem dintr-un măr. (...) -Nu fii naiva, normal că din mai multe! dar aici, în neființă, unu e în toate și toate-s una, căci în esență, nimic nu e...
-Ce basmu prost! vei spune. Nici măcar n-are un zmeu!
-Shht! Nu mai spune nimic, altfel, ești, și fiind, te pierzi. Ai răbdare și-ascultă până la capăt povestea copiilor născuți din mere. Cum spuneam, după naștere, aceștia învățau să nu mai audă, auzind; să nu mai vadă, văzând; să nu mai vorbească, vorbind; să nu mai simtă, simțind; să nu mai... Fie... Fiind. Și-astfel le creșteau în loc de ochi, frunze, în loc de urechi, flori, în loc de vorbe, polen, în loc de inimă, spini...
-Pai ori erau meri, ori trandafiri?!
-Da' ce, am zis eu că erau meri? Am zis doar că...
-Păi și-atunci de ce se mai nășteau din mere, nu puteau la fel de bine să se nască din portocale?!? Nu mai înțeleg nimic. Nu-nțeleg de ce m-ai adus aici -unde suntem?- legată la ochi, departe de orice sunet, ca să-mi vorbești în duime despre vise ale minții...
-Tu n-ai fost niciodată legată la ochi, iubito, ci i-ai inchis de bunăvoie pentru a-mi putea asculta povestea.
Cât despre ei, se nășteau din mere cu un scop pe care îl uitau însa odată ce învățau să fie.
Dacă o clipă măcar ar fi învațat să și vorbească tăcând, frunzele, florile, polenul și chiar spinii lor ar fi aflat că...

Însă ea deschisese de mult ochii, amintindu-și apoi și de promisiunea încălcată.
Vedea; și văzând, nimicul, cu tot cu EL, dispărea.

Ar mai fi vrut să-i spuna din necuvintele sale, însa nefiinta lui dispărea odata cu lumina ei, cu verbul ei, cu ea fiind.

Iar ei, nu-i mai rămase decât amintirea unui vis de toamnă, când toate neființele ademenesc prin necuvintele lor...