and now, where to?

I miss you, but I haven't met you yet...



... si totusi, nu m-ai invatat ce sa fac fara tine.

"I melt when you smile,
and dissolve when you laugh...
...Because you don't deserve any less. "

But I haven't met you at all...
No, I haven't met you yet.
And I so miss you...





nonsense

crash it.

M: It seems pretty self-sufficient to me...

G: No, M., it is not about self-sufficiency, but about defeating insufficiency.

Apele diavolului ep. 3

Of, trebuie să desenez tot ce spun? M-am săturat să explic, și mai ales, să mă explic...

Tu chiar nu înțelegi că poate nu vreau să tac în ascultare, ca-n ea să aud totul?!

Tu chiar nu înțelegi că eu nu vreau totul, ci mai mult de atât; eu vreau nimicul!!!



Tu chiar nu-nțelegi că e un film mut?... :)

Apele diavolului ep. 2

Vreau să fiu neființa ta, șoptindu-ți necuvintele mele... Nu te speria, nu trebuie să faci mare lucru, important e să ții ochii larg închiși. Nu e important, e esential!
Doar așa vei fi ferită de priveliștea grotească a tăcerii mele. Promite-mi te rog că n-o să-i deschizi, orice-ar fi... Ok, acum ca esti gata, hai să pornim la drum. Nu trișa! Ai promis doar că n-o să-i deschizi...

Greierii aproape că nu se mai aud deloc.

-Unde m-ai dus? Ce-s toate astea?
-Stai liniștită, e doar un basmu tăcut din gură în gură, în el se făcea că ne naștem dintr-un măr. (...) -Nu fii naiva, normal că din mai multe! dar aici, în neființă, unu e în toate și toate-s una, căci în esență, nimic nu e...
-Ce basmu prost! vei spune. Nici măcar n-are un zmeu!
-Shht! Nu mai spune nimic, altfel, ești, și fiind, te pierzi. Ai răbdare și-ascultă până la capăt povestea copiilor născuți din mere. Cum spuneam, după naștere, aceștia învățau să nu mai audă, auzind; să nu mai vadă, văzând; să nu mai vorbească, vorbind; să nu mai simtă, simțind; să nu mai... Fie... Fiind. Și-astfel le creșteau în loc de ochi, frunze, în loc de urechi, flori, în loc de vorbe, polen, în loc de inimă, spini...
-Pai ori erau meri, ori trandafiri?!
-Da' ce, am zis eu că erau meri? Am zis doar că...
-Păi și-atunci de ce se mai nășteau din mere, nu puteau la fel de bine să se nască din portocale?!? Nu mai înțeleg nimic. Nu-nțeleg de ce m-ai adus aici -unde suntem?- legată la ochi, departe de orice sunet, ca să-mi vorbești în duime despre vise ale minții...
-Tu n-ai fost niciodată legată la ochi, iubito, ci i-ai inchis de bunăvoie pentru a-mi putea asculta povestea.
Cât despre ei, se nășteau din mere cu un scop pe care îl uitau însa odată ce învățau să fie.
Dacă o clipă măcar ar fi învațat să și vorbească tăcând, frunzele, florile, polenul și chiar spinii lor ar fi aflat că...

Însă ea deschisese de mult ochii, amintindu-și apoi și de promisiunea încălcată.
Vedea; și văzând, nimicul, cu tot cu EL, dispărea.

Ar mai fi vrut să-i spuna din necuvintele sale, însa nefiinta lui dispărea odata cu lumina ei, cu verbul ei, cu ea fiind.

Iar ei, nu-i mai rămase decât amintirea unui vis de toamnă, când toate neființele ademenesc prin necuvintele lor...

apele diavolului ep. 1

Sunt captiv într-un vis de toamnă... Vreau, dar nu pot; ori pot dar nu vreau să mă trezesc din el?
Nici asfaltul nu știe...
L-am întrebat ieri, și...
A tăcut.

E foarte ciudat visul ăsta: e ca un film.
Da, da! E un film mut.
Un vis în care se face că realitatea-i iluzie... Îți vine să crezi? Ce stupid!...
Și doar i-am zis bucatarului: "făra ceapă și usturoi, că am o întâlnire importantă diseară".

Cum mai ajung eu acum acasă? E târziu și nu mai circulă nimic în direcția aia.
Bizar! Totu-i orbitor...

De când Veronica s-a hotărât să nu mai moară, nici un fluture nu mai are antene - domnul conte le-a retezat pe motiv de criză - așa că acum zboară toți d-an boulea.

*
Și nici nu știi când ajungi acasă, te așezi în pat, și aștepți.
-deschizi ochii... și, da, te trezești din visul unei nopți de toamnă.
Un film mut.
Vezi fulgii de nea, și zîmbești. Au fost întotdeauna aici, de ce a durat atât de mult să-ți dai seama? Nici tu nu știi...
Zâmbești. Iubești. Taci.
Întâi a fost cuvântul, iar mai 'nainte, liniștea.

Lunatece creaturi


Și cum mergeam fără sens, direcție, traiectorie, sau orice alt fel de coordonată, calea mi-a fost întreruptă de un zid imens.
La întâlnirea cu dihania citadină, aliura-mi cartilaginoasă nu a putut rezista tentației, așa că ispitită de parfumul fricii; îndrăzni să-și deplaseze vâscozitățile câteva contracții îndărăt, în detrimentul destinului eroic la care era supusa, anume de a încerca simultan exaltarea și depresiunea; disperarea și voluptatea în cea mai contradictorie dintre toate armoniile posibile, dragostea față de virginități cosmice și nostalgia după singuratăți fantomale și misterioase; înaintând cu-n bravism caracteristic unui soi de perfecțiune inumană.
Abia din acea poziție evolutiv-îndărătnică, totu-i fu limpede: dihania cu mască de catapeteasmă, ce se hrănea cu stropi reci și sângerii de expresie absolută; cu obiectivări ale întregului chin interior, izvorâți din oglindiri ale unei imagini grotești și tragice în același timp, amestecând în contururile fizionomiei pete și dungi ce nu pot fi închise ori stăpanite.
Și totuși molusca-mi cobora din ce în ce mai mult prin fluxurile sărate ale abisurilor conștiintei atlanteene, orbită de nevoia de a vedea pe de-a-ntregul nelegiuitul ce-i șoptise-n spirit "pe-aicia nu se trece".
Zidul configura o veche hieroglifă a cărei litere, ori nici atat semnificație, nu-i erau lesne de descifrat.
Continua să decadă, printre straturi din ce în ce mai dense și întunecoase ale oceanului de impresii; când imagini ale străbunilor îi surescitau membrana, încastrând în aceasta niște chei ciudate care, deși o îngreunau, făceau totul să para mai ușor.
Atunci își aminti de zidul de la care atenția-i fusese distrasă.

**

Iată-mă privind, deci, opresorul care mă condamnase la o scufundare în neant fără să ofere măcar o explicație; cercetându-l cu priviri imperative, ce-i cereau justificări.
Am observat cum cheile strămoșilor se adanceau în țesuturile mele stafidii nu atât pentru a-mi provoca durere cât pentru a-mi descuia pleoapele ferecate de tentația dulce a inconștienței, visării; durerea părând a veni mai degrabă de la imaginile spălăcite ale văzului clar, durerea viciului și-a chinurilor în viciu ce împins-au ochiul în supranatural: ce vezi, ridică la rangul de vedenie!

Literele de pe zid încep astfel să se transforme și rearanjeze, capătă sens și consistență, pe măsură ce zidul se destrăma, sub pecetea balanței, ca o țesătură învechită de crimă, vină și pedeapsă...
Abia acum totul este clar - dureros de clar:

mesajul adus de fiul orașelor în acea zi pierduta în timp a vibrat: "efectul cauzei - nimic nu ramane neplatit"
karma? hmm...

Din spatele fărâmelor de zid ce plutesc deviant se ivește o mână învăluită în mister, nu-mi pot da seama de-i vis ori aievea, o formă din neant, creată din increat, prin limitarea infinitului; așa că nu-mi ramane decât să mă-ntreb dacă-mi oferă ajutorul sau imi cere socoteală...

Oricum ar fi, cheia cunoașterii, precum și imposibilitatea de a alerga după expresie, golindu-mp de conținut, îmi îngreunează corpul meu zgârcios, bătrân și melancolic, ce oftează-n scufundare -

Ehe,

de-ar şti umana mână
ce-ntinsă stă şi-aşteaptă
cruda-mi sentinţă - dreaptă:
"Pentru a ta păgână,
nelegiuită faptă

tentacula-ţi morţeşte
pedeapsă a aşteptării;
nu poate-oricin' doreşte-a-ţi
da drum al îndreptării

nu poţi nici da drept plată
ofrande efemere
tu geniu al iluziei
tu, iluzoriu tată
fii fiu, copac în ere;
fii mamă a prăpastiei

ce pe simţiri de spirit
ea legic le desparte

iar de abisu-ţi dacă
lehamite-ţi se face
fii foc care nu coace
ce n-aduce ruine
ci strange esenţa toată
transcedentală mie!"

Ce lipsă de incultură, domnule!






[Fotografii realizate de Maria Marcu. -Vizualizează blogul Mariei Marcu- ]


Din fericire am reușit să prind măcar ultima zi a festivalului Babel, o experiență care o întrece poate pe cea de anul trecut, prin sentimentul de admirație care te umple, vis-a-vis de artiștii care au făcut o treabă excepțională nefiind motivați de altceva decât de iubirea pentru frumos [estetic], artă, cultură - mai mult decât un festival, o adevărată capodoperă din punctul meu de vedere.

Și asta se "mirosea" peste tot, în atmosfera parcă ruptă de realitate, cu iz boem, presărată cu imagini onirice [momentul spectacolului cu foc, sustinut în fața teatrului, când, sub privirile castanilor, fărâme de soare, carneol incandescent se antrenau într-un dans nebun cu gâzele, "un valţ din ce în ce mai tare..."], și cu o carte citită jumatate de noapte în fața teatrului [ :)) ]

Mă simt norocos că am avut ocazia să îi cunosc pe acei minunați artiști nu doar pe scenă, dar, mai ales, și în spatele acesteia, iar "oamenii din spatele măștilor" sunt la fel de superbi ca și performanțele de care sunt capabili... [ :) ]

Voi conchide afirmând că ar fi bine ca din când în când, cineva să mai aducă câte "o lipsă de incultură" în această lipsă generalizată de cultură ce acționează virulent în planul spiritual, extinzându-se în ultima perioadă; suntem în fața unui adevărat sincronism trascendent al Morții Negre de acum 4 secole, având efecte la fel de mizere ca și blestemul ciumaților...

Într-adevăr prostia doare; dar și surzi sunt la fel de mulți...Nu! Nu-i vina lor că urechile le-au fost devorate de cumplita maladie! Dar atunci... defapt acum... Cin' să mai audă și țipetele? Uite că mai sunt câțiva.
Și nu merită să fie nimiciți pentru simplul fapt că oferă un antinevralgic umanității, înainte să înceapă sa le cadă și ochii, nasul, sufletul... [ :) ]

Dom' primar, cu farmaciile de ce nu aveți nimic?



[Semnează și tu petiția "Nu desființați teatrul Tony Bulandra din Târgoviște"]

limita cu x tinzand la -infinit din f(x).




Masks over masks, from antiquity 'till now, we've been using them, multiplying them, devouring them. We've assimilated these masks. Starting from the noble destiny of actors, meant to illustrate the genius's tragic state. Involution defines mask's migration from the outside to the inside. That's how we get to the term 'actor' we define nowadays. An actor doesn't necessary need a stage to play his act. Because an actor is not just the one on TV, at Hollywood, or on Broadway.

We've come to this point where we make no difference between who we are and who we think we are. Furthermore, between who we are and who we want to be, between who we are and who we pretend we are.

I see mad walls climbing over walls, creating tombs that are waiting open... Self limiting. Forgetting ourselves, hiding ourselves, Rupture's worships.
walls rising... You're frenetically trying to break them off, forgetting the main fact. poor you!
They're humanproof.

Portocalele nu sunt singurele fructe


Is this what you've been trying to tell me for so long?
You could have used easier ways for both, u know... :)
I still don't think I could ever accept the idea... But... who knows?

capital

I'm sorry, M., for not replying sooner to your letter.
I guess you were right. After all, he seemed to be a mortal...

'Till the next 'flight'... Farewell! :)