Un alt fel de valț

Acel moment ocuard când sufletul tău roade canapeaua, împrăștie nisipul din cutie, răstoarnă vasul cu mâncare apoi lasă amprente peste tot și sparge vaze scumpe în toiul nopții; așa că-l dai afară, pentru ca mai apoi să vezi vremea teribilă și să regreți, dar când deschizi ușa să-l chemi înapoi, să-ți ceri iertare și să-i faci o baie caldă (iar el să te ude din cap până-n picioare când se scutură și să te privească fericit cu limba-ntr-o parte), constați cu uimire că nu mai e acolo.



...Și-astfel te pornești după el. Dar încotro s-apuci?...

video


...Căci ninge și bate și suflă și-mpinge
și pânzele-mi umflă și duce
corabie cu vise și doruri, pe-o luntre
și fuge, și fuge...

Copacii-i îndoaie în viscol, și luna
golește de miez; priceput samurai -
Un luciu taie zarea și-ascute furtuna.

„Dar dacă poți să-ți schimbi marea?”, întrebai...
Iar ceru-n pământ tot mai tare sufla
cu vâsle și aripi de stele, evantai.

N-atinge, nu schimbă, smucește ori sfarmă
doar gustă din fructele zilei geroase
- frigul îmi bântuie măduva-n oase.

Nu-s artificii, acel tărăboi de sub ramă
e o mare de faruri în zile cețoase,
semnalele noastre de-alarmă.

De-asta-s așa mulți fulgi de zăpadă,
Fluturii-au fost expulzați, în stomac e doar groază
Ale lor aripi cu solzi secerate de nori;

Și-ngheţaţi, câţiva norocoși or să cadă,
Pe inimi de îndrăgostiți, sau de nu,
Pe nuduri, pe buze de muritori.

Un suflet, o pasăre arămie, mecanică
Ce stă și ascultă atent, ghemuită
Un clinchet de-ncrengături poleite,

Emoții conservate în candide sticle,
Un strigăt, un cântec de cupe ciocnite,
Din cuarțuri fragile, mai fin făurite.