Dacă-ai fi fost copac
Te-aș fi plantat la răscruce de drum de vino cu drum de du-te,
Te-aș fi împodobit cu flori de nu-mă-uita și cu sărutări multe;
Ți-aș fi șoptit apoi un val sărat din mare,
Cântec rupestru cu refrene mute
-Dar ești un simplu muritor, nefastă întâmplare.
Masks over masks, from antiquity 'till now, we've been using them, multiplying them, devouring them. We've assimilated these masks. Starting from the noble destiny of actors, meant to illustrate the genius's tragic state. Involution defines mask's migration from the outside to the inside. That's how we get to the term 'actor' we define nowadays. An actor doesn't necessary need a stage to play his act. Because an actor is not just the one on TV, at Hollywood, or on Broadway.
We've come to this point where we make no difference between who we are and who we think we are. Furthermore, between who we are and who we want to be, between who we are and who we pretend we are.
I see mad walls climbing over walls, creating tombs that are waiting open... Self limiting. Forgetting ourselves, hiding ourselves, Rupture's worships.
walls rising... You're frenetically trying to break them off, forgetting the main fact. poor you!
They're humanproof.
"Copil, n-ai avut stare. Bătut-ai câmpii. Te-ai vrut în afară, departe de casă, departe de-ai tăi. Clipeai zburdalnic spre marginea văzduhului și rotunjeai cerul după măsura râvnirilor nostalgice.
Îmi aduc aminte a fi fost cândva copil. Atât. Să-mi reîntruchipez blândețea somnului vieții, memoria nu mă ajută.
Fugind din copilărie, întâlnit-am frica de moarte. Astfel am început să știu. Și acea frică s-a îndulcit în dorința de a muri. Și dorința s-a străvezit într-o spulbere de fericire crâncenă a cugetului fără rost.
…Și mă întreb adesea: cum îndraznit-am ca să fiu copil?"
E. Cioran - Îndreptar Pătimaș