Se afișează postările cu eticheta vis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vis. Afișați toate postările

22.11.2011

Dl. T.: Au mai rămas 8 zile de noiembrie...
*Blank suflă tare spre direcția în care Dl. T. a vorbit mai devreme*
Dl. T.: Ce faci, B.?!
Blank: Ai să vezi! *suflă și mai tare*
Dl. T.: Să văd... ce?
Blank: Încăăăăă puuuțiiiiin..... *suflă cu toată forța*
*Dl. T. așteaptă nedumerit*
Blank: Șiiiii gata!

”Au mai rămas zile de noiembrie...”

*Blank zâmbește împăcat*



*Dl. T. părăsește scena*


Here comes the tide again



DÍA DE ENERO

Te conocí un día de enero,
con la luna en mi nariz
Y como ví que eras sincero
En tus ojos me perdí

Que torpe distracción
Y que dulce sensación

Y ahora que andamos por el mundo
Como Eneas y Benitin
Ya te encontre varios rasguños
Que te hicieron por ahí

Pero mi loco amor
Es tu mejor doctor

Voy a curarte el alma en duelo
Voy a dejarte como nuevo
Y todo va a pasar
Pronto verás el sol brillar

Tú más que nadie merecer ser feliz

Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar

Y aunque hayas sido un extranjero
hasta en tu propio país
Si yo te digo ¿qué dices tu?
Tu aún dices ¿que decís?
Y lloras de emoción oyendo un bandoneón

Y aunque parezcas despistado con ese caminar pausado
Conozco la razón que hace doler tu corazón
Por eso quise hacerte esta canción

Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar


JANUARY DAY

I met you one January day,
With the moon on my nose
And seeing you were sincere
in your eyes, I lost myself

What a clumsy distraction
And what a sweet sensation

And now that we're walking around the world
Like Eneas and Benetin
I've already noticed the many cuts
That they inflicted on you along the way

But my crazy love
Is your doctor

I'm going to cure your mourning soul
I'm going to leave you like new
And everything's going to pass
Soon, you will see the sun shine

You, more than anyone, deserve to be happy

Soon you will see
Your wounds healing little by little
Soon you will see how life itself
Will decant the excess salt from the sea

And although you've been a foreigner
even in your own country
If I ask 'how do you say' (Colombian Accent)
You still say 'what did you say' (Argentinean Accent)
And you cry with emotion listening to a bandoneón

And though you seem absent minded with that lazy walk
I know what causes your heart to ache
that's why I wanted to make you this song

You're going to see how little by little
Your wounds are going to heal
You're going to see how life itself
Will decant the excess salt from the sea


Astea-s cuvintele pe care mai odinioară ți le auzeam imaginate pe pânza de proiecție a sufletului meu, aceea pe care nimfe îmbătate de puterea și ritmul bătăilor unor inimi fugitive au țesut-o din fire de vis, dorință, fior...
Astăzi, demonii au venit din nou.
Astăzi, ei își apropie din nou ghearele amenințător...
Astăzi, încerc din nou să lupt; încerc din nou să mi te păstrez ca pe o frescă-n mozaic pictată-n neculori; în lumini și în umbre slabe, pâlpâitoare, fragile și instabile.
Astăzi, încă odată, ființele încearcă să-mi ia cea mai de preț neființă.
Astăzi însă, sunt din ce în ce mai slăbit...
Dacă de data aceasta nu voi mai răzbi; îl voi alege pe Mâine, și nu pe Astăzi.
Mâine... voi fi despânzit. Mâine, voi fi renunțat la necuvintele șoptite-n pânze de neființe...
Mâine îmi este frică...
Mâine sunt singur.
Mâine visez din nou.
Mâine sper...
Până mâine... doare.



Are aerul plin de îngeri
de aceea respiră greu


Pietrele poți să le-nsângeri
degeaba, cu prezența ta mereu.

Explică, are nuanțe
de galben de dat pe obraz.


Poți să ai, degeaba, gloanțe
de plumb, în butoiul cu haz

Poftiți la subsol!


Se coboară pe scara de lemn acru
cu pasul din dreapta în gol.
Un crucifix cu mortul sacru
cu ghimpi scade gama-n bemol
Aici totul se schimba
vinul în țuică veche, cartoful în nisip
Cuvintele miriapoade-ți aleargă pe limbă
măști îți pui, ca pe chip,
peste timbrul de roșu îndurerat
cu urme luxoase de melci trandafirii...

Ziua de astăzi va fi murit, traiasca verbul incoronat
al zilei de mâine.


(poezie adaptată după Nichita Stănescu - Târfa Sofisticată)



Mâine are gust de nisip.

Apele diavolului ep. 2

Vreau să fiu neființa ta, șoptindu-ți necuvintele mele... Nu te speria, nu trebuie să faci mare lucru, important e să ții ochii larg închiși. Nu e important, e esential!
Doar așa vei fi ferită de priveliștea grotească a tăcerii mele. Promite-mi te rog că n-o să-i deschizi, orice-ar fi... Ok, acum ca esti gata, hai să pornim la drum. Nu trișa! Ai promis doar că n-o să-i deschizi...

Greierii aproape că nu se mai aud deloc.

-Unde m-ai dus? Ce-s toate astea?
-Stai liniștită, e doar un basmu tăcut din gură în gură, în el se făcea că ne naștem dintr-un măr. (...) -Nu fii naiva, normal că din mai multe! dar aici, în neființă, unu e în toate și toate-s una, căci în esență, nimic nu e...
-Ce basmu prost! vei spune. Nici măcar n-are un zmeu!
-Shht! Nu mai spune nimic, altfel, ești, și fiind, te pierzi. Ai răbdare și-ascultă până la capăt povestea copiilor născuți din mere. Cum spuneam, după naștere, aceștia învățau să nu mai audă, auzind; să nu mai vadă, văzând; să nu mai vorbească, vorbind; să nu mai simtă, simțind; să nu mai... Fie... Fiind. Și-astfel le creșteau în loc de ochi, frunze, în loc de urechi, flori, în loc de vorbe, polen, în loc de inimă, spini...
-Pai ori erau meri, ori trandafiri?!
-Da' ce, am zis eu că erau meri? Am zis doar că...
-Păi și-atunci de ce se mai nășteau din mere, nu puteau la fel de bine să se nască din portocale?!? Nu mai înțeleg nimic. Nu-nțeleg de ce m-ai adus aici -unde suntem?- legată la ochi, departe de orice sunet, ca să-mi vorbești în duime despre vise ale minții...
-Tu n-ai fost niciodată legată la ochi, iubito, ci i-ai inchis de bunăvoie pentru a-mi putea asculta povestea.
Cât despre ei, se nășteau din mere cu un scop pe care îl uitau însa odată ce învățau să fie.
Dacă o clipă măcar ar fi învațat să și vorbească tăcând, frunzele, florile, polenul și chiar spinii lor ar fi aflat că...

Însă ea deschisese de mult ochii, amintindu-și apoi și de promisiunea încălcată.
Vedea; și văzând, nimicul, cu tot cu EL, dispărea.

Ar mai fi vrut să-i spuna din necuvintele sale, însa nefiinta lui dispărea odata cu lumina ei, cu verbul ei, cu ea fiind.

Iar ei, nu-i mai rămase decât amintirea unui vis de toamnă, când toate neființele ademenesc prin necuvintele lor...

apele diavolului ep. 1

Sunt captiv într-un vis de toamnă... Vreau, dar nu pot; ori pot dar nu vreau să mă trezesc din el?
Nici asfaltul nu știe...
L-am întrebat ieri, și...
A tăcut.

E foarte ciudat visul ăsta: e ca un film.
Da, da! E un film mut.
Un vis în care se face că realitatea-i iluzie... Îți vine să crezi? Ce stupid!...
Și doar i-am zis bucatarului: "făra ceapă și usturoi, că am o întâlnire importantă diseară".

Cum mai ajung eu acum acasă? E târziu și nu mai circulă nimic în direcția aia.
Bizar! Totu-i orbitor...

De când Veronica s-a hotărât să nu mai moară, nici un fluture nu mai are antene - domnul conte le-a retezat pe motiv de criză - așa că acum zboară toți d-an boulea.

*
Și nici nu știi când ajungi acasă, te așezi în pat, și aștepți.
-deschizi ochii... și, da, te trezești din visul unei nopți de toamnă.
Un film mut.
Vezi fulgii de nea, și zîmbești. Au fost întotdeauna aici, de ce a durat atât de mult să-ți dai seama? Nici tu nu știi...
Zâmbești. Iubești. Taci.
Întâi a fost cuvântul, iar mai 'nainte, liniștea.