Acel moment ocuard când sufletul tău roade canapeaua, împrăștie nisipul din cutie, răstoarnă vasul cu mâncare apoi lasă amprente peste tot și sparge vaze scumpe în toiul nopții; așa că-l dai afară, pentru ca mai apoi să vezi vremea teribilă și să regreți, dar când deschizi ușa să-l chemi înapoi, să-ți ceri iertare și să-i faci o baie caldă (iar el să te ude din cap până-n picioare când se scutură și să te privească fericit cu limba-ntr-o parte), constați cu uimire că nu mai e acolo.



...Și-astfel te pornești după el. Dar încotro s-apuci?...



...Căci ninge și bate și suflă și-mpinge
și pânzele-mi umflă și duce
corabie cu vise și doruri, pe-o luntre
și fuge, și fuge...

Copacii-i îndoaie în viscol, și luna
golește de miez; priceput samurai -
Un luciu taie zarea și-ascute furtuna.

„Dar dacă poți să-ți schimbi marea?”, întrebai...
Iar ceru-n pământ tot mai tare sufla
cu vâsle și aripi de stele, evantai.

N-atinge, nu schimbă, smucește ori sfarmă
doar gustă din fructele zilei geroase
- frigul îmi bântuie măduva-n oase.

Nu-s artificii, acel tărăboi de sub ramă
e o mare de faruri în zile cețoase,
semnalele noastre de-alarmă.

De-asta-s așa mulți fulgi de zăpadă,
Fluturii-au fost expulzați, în stomac e doar groază
Ale lor aripi cu solzi secerate de nori;

Și-ngheţaţi, câţiva norocoși or să cadă,
Pe inimi de îndrăgostiți, sau de nu,
Pe nuduri, pe buze de muritori.

Un suflet, o pasăre arămie, mecanică
Ce stă și ascultă atent, ghemuită
Un clinchet de-ncrengături poleite,

Emoții conservate în candide sticle,
Un strigăt, un cântec de cupe ciocnite,
Din cuarțuri fragile, mai fin făurite.

Desen de Iulia Antonache (Thanks!)






Iubita mea cu păr de nea

Iubita mea de catifea

Din zodia pești



Cu ochii fulgi de păpădie...

Ooh! Dulce tahicardie

Când mă privești



Mirosul tău de scorțișoară...

Cum îl cerneai, bunăoară

Peste povești



Şi-o voce de argint aveai

Când pe sub ramuri îmi spuneai

Că mă iubești ♥

"Dear Blank,

Next time please let's make it less forever.

Sincerely, T."

Te simți apriiiiiiiii-iiiiiiiinnnnsssss?



Iar sângele care-ți va curge prin vene va fi din ciocolată fierbinte,
Două cupe la masa numărul cinci, vă rog!
Alo, garçon! – un fel de.

Te lingi pe degete... Cruciș.


Peste văi ne-a răsărit
râu din drumuri instabile,
râu din fumuri amabile,
râu din tine către mine.
Dragă Pag, Doamna L. a murit.

Așa merge treaba pe Strada Speranței numărul 13,
Un chanson d’amour la acordeon, moncher –
– cu vâsle.



"Și-apoi mă mir că întreb.
Ar trebui eu însumi să fiu întrebare,
Ca să m-audă altcineva decât mine."

Sărutul tău...


Sărutările tale... sau măcar poeziile lui Stănescu dimineața...

Îmi sunt cea mai bună cafea.




"femeie zveltă și sălbăticită de frumusețe, (...)
de tine doar un strigăt mă mai desparte."
Un răcnet părăsit de-al său ecou,

căci noi comunicăm prin sunete-apăsate,
de duritatea carosabilelor diferențiate
în game și-armonii pedestre
când hotărât calci suflete, ferestre;
noi comunicăm prin sunete de tocuri de pantofi.

Pe stradă te strigă "La Bohemia",



te roagă
"Mai lasă-mă un anotim, un an, un timp."




...de mâine.

Dl. T.: Au mai rămas 8 zile de noiembrie...
*Blank suflă tare spre direcția în care Dl. T. a vorbit mai devreme*
Dl. T.: Ce faci, B.?!
Blank: Ai să vezi! *suflă și mai tare*
Dl. T.: Să văd... ce?
Blank: Încăăăăă puuuțiiiiin..... *suflă cu toată forța*
*Dl. T. așteaptă nedumerit*
Blank: Șiiiii gata!

”Au mai rămas ∞ zile de nioembrie...”

*Blank zâmbește împăcat*



*Dl. T. părăsește scena*