I miss you, but I haven't met you yet...



... si totusi, nu m-ai invatat ce sa fac fara tine.

"I melt when you smile,
and dissolve when you laugh...
...Because you don't deserve any less. "

But I haven't met you at all...
No, I haven't met you yet.
And I so miss you...





nonsense

Drama oamenilor seriosi


Exista anumiti oameni care uita sa se bucure. Care robotesc de dimineata pana seara, sunt seriosi, confunda un mod scrobit de a se misca cu eficienta, au mare grija la tinuta lor, isi numara vocalele pana sa apuce sa le pronunte si se simt importanti. Importanta le creste pe oase ca niste negi. Ei nu vad, dar in urma lor lasa o dara negricioasa, cu un aspect dubios. E tristetea care curge din ei. E viata netraita pe care o lasa in spate, ca si cum ar accidenta un iepure cu masina si l-ar lasa sa moara pe marginea drumului. Oamenii acestia seriosi, care se iau atat de in serios, care se uita mustrator in cel mai bun caz la cei care mai practica si autoironia, nici macar nu-si dau seama ca sufera de o hemoragie.

Oamenii seriosi ma intristeaza. Ei cred ca au un fel de contract cu viitorul si ca vor incasa "profitul" dupa "n" ani, iar atunci se vor simti eliberati de "obligatii" si isi vor da voie sa se bucure. Acum nu se pot bucura pentru ca au un contract de onorat. Ceea ce ei nu stiu este ca acel contract are doar o parte semnatara, si anume propria lor persoana. Caci soarta, viitorul, Dumnezeu, sau cum vreti sa-i spuneti, nu a pus nicio stampila in dreptul celei de-a doua "parti implicate". Valoarea contractului lor este nula. Este incredibil cum oamenii seriosi, care se pricep atat de bine la afaceri, au incheiat cel mai prost targ din viata lor si ca, daca ar exista o competitie echivalenta Zmeurei de Aur din cinematografie pentru economie, ei ar fi cu siguranta incoronatii din fiecare an.

Oamenii seriosi spun mereu "hai sa terminam cu prostiile astea" si se uita la tine cu compatimire atunci cand le vorbesti, de pilda, despre o gargarita pe care ai vazut-o in parc. Si cu o indulgenta "limitata" oarecum. Oamenii seriosi nu beau niciodata prea mult, nu merg niciodata prea mult pe jos, nu stau niciodata prea tarziu noaptea, nu privesc niciodata rasaturile. Ei isi economisesc puterile si energia "pentru lucrurile cu adevarat importante". Oamenii seriosi nu iubesc niciodata prea mult pentru ca asta i-ar distrage.

V-am spus deja ca oamenii seriosi ma intristeaza. Sa va spun de ce. Pentru ca oamenii seriosi nu s-au nascut seriosi. Si nimic nu ma poate face sa cred ca devii asa in urma unui eveniment fericit. Nu, cu siguranta, nu. Trebuie sa se intample ceva “urat” ca sa devii atat de scrobit. Atat de teapan. Ca sangele tau sa circule mereu cu viteza regulamentara, niciun centimetru pe secunda mai mult. Oamenii acestia au fost candva neseriosi. Nu au umblat mereu prin viata cu o agenda in mana, nu si-au facut mereu scheme ale sentimentelor, nu au trasat mereu sageti catre obiective care trebuie bifate. Oamenii seriosi au avut candva gustul imbatator al excesului, dar l-au pierdut intre timp, l-au schimbat pe aroma salcie a masurii.

Aceasta este caracteristica lor principala: sunt masurati. Sunt cumpatati. Isi cantaresc cu grija paharul de whiskey, tigarile pe care le fumeaza, kilometrii pe care ii au de parcurs. Si ii catalogheaza pe ceilalti ca sunt inconstienti. Cand, de fapt, ei sunt cei care pun un pariu extrem de riscant cu viitorul. Ce este uimitor e ca acest gen de pariu nu le creste in niciun fel secretia de adrenalina. Pentru ca nu stiu cat de multe risca, ce pierd si faptul ca recompensa este un valatuc de fum, un nor, un miraj, o fata morgana. Ceea ce ei cred ca vor avea, vor dobandi este o iluzie. Cea mai mare iluzie pe care o pot crea, pe care si-o pot insusi si in conformitate cu ea, isi ghideaza existenta.

O alta caracteristica este faptul ca au mare grija de propria lor persoana. Tocmai pentru ca ajung sa se perceapa pe sine ca un bun, ca un instrument, ca o investitie. Ei insisi devin executanti ai planurilor cincinale si mai putin beneficiari. Mananca dulciuri cu masura ("sunt prostii"), conduc cu grija ("Doar nu sunt nebun!"), se culca devreme ("Maine, eu muncesc!"), isi fac vacantele in hoteluri sterile si in locuri cu grad de periculozitate minim ("Eu nu permit sa mi se intample ceva! Platesc pentru niste servicii si am pretentii!"). Cat de tristi sunt oamenii seriosi!

Cand se intampla ceva, cand ii izbeste neprevazutul unui eveniment care nu figura in agenda lor pe urmatorii cinci ani, este foarte posibil sa-si piarda mintile. Asa s-a intamplat cu faimosii oameni de afaceri de pe Wall Street care s-au aruncat de la geamurile birourilor lor luxoase atunci cand a cazut bursa. Pentru ca nu isi imaginau ca asa ceva li se poate intampla lor. Pentru ca ei aveau totul prevazut si viitorul a refuzat sa se execute. Omul serios socat seamana cu sotia personajului principal din American Beauty.

Universul are moduri crude de a interveni si de a-i scoate din inertia lor gri pe oamenii seriosi. Le da palme, isi bate joc de ei, le lipeste pene pe fund, le manjeste clanta cu pasta de dinti, le inlocuieste costumele cu kilturi si ii aduce in cele mai putin credibile situatii. Lucruri cu care omul serios nu e obisnuit, lucruri pentru care el nu s-a antrenat. Si il irita cumplit aceasta debandada a sortii, batjocura si ironiile (el nu prea are simtul umorului, decat la nivel pur conventional). Tocmai pentru ca el e un om serios si nu are timp de prostii.

Sursa Flu.ro

M: It seems pretty self-sufficient to me...

G: No, M., it is not about self-sufficiency, but about defeating insufficiency.

...don't forget to write!


Am schimbat aspectul blogului cat si ceva din abordarea stilistica [cam deplorabila deocamdata, dar asteptam o imbunatatire treptata :"> :)) ] -"debutand" cu 3 postari cu o incarcatura afectiva puternica pentru mine- pentru a marca schimbarea care a avut loc in viata mea.

Acum sunt student anul 1. Bobocel, da! Sunt un Gabi mai responsabil, cu mai multa vointa, si care acum reuseste sa duca toate proiectele [si se angajeaza in multe :)) ] la bun sfarsit.

...Si un Gabi care plateste pretul tuturor celor enumerate mai sus... ;))


Sunt aspirand la un loc la buget in anul 2.
Si... la un job ok.
Si... cam atat deocamdata, ca mi-e foarte somn.

Oricum, de azi sunt un Gabi care incearca sa se exteriorizeze pe cat mai mult posibil fara masti si abstractizari de tot felul, pe acestea din urma lasandu-le in seama unei creatii artistice.

In incheiere, ii ofer vechiului aspect al blogului meu un "In memoriam"...

Of, trebuie sa desenez tot ce spun? M-am saturat sa explic, si mai ales, sa ma explic...

Tu chiar nu intelegi ca poate nu vreau sa tac in ascultare, ca-n ea sa aud totul?!

Tu chiar nu intelegi ca eu nu vreau totul, ci mai mult de atat; eu vreau nimicul!!!



Tu chiar nu-ntelegi ca e un film mut?... :)

Vreau sa fiu nefiinta ta, soptindu-ti necuvintele mele... Nu te speria, nu trebuie sa faci mare lucru, important e sa tii ochii larg inchisi. Nu e important, e esential!
Doar asa vei fi ferita de privelistea groteasca a tacerii mele. Promite-mi te rog ca n-o sa-i deschizi, orice-ar fi... Ok, acum ca esti gata, hai sa pornim la drum. Nu trisa! Ai promis doar ca n-o sa-i deschizi...

Greierii aproape ca nu se mai aud deloc.

-Unde m-ai dus? Ce-s toate astea?
-Stai linistita, e doar un basmu tacut din gura in gura, in el se facea ca ne nastem dintr-un mar. (...) -Nu fii naiva, normal ca din mai multe! dar aici, in nefiinta, unu e in toate si toate-s una, caci in esenta, nimic nu e...
-Ce basmu prost! vei spune. Nici macar n-are un zmeu!
-Shht! Nu mai spune nimic, altfel, esti, si fiind, te pierzi. Ai rabdare si-asculta pana la capat povestea copiilor nascuti din mere. Cum spuneam, dupa nastere, acestia invatau sa nu mai auda, auzind; sa nu mai vada, vazand; sa nu mai vorbeasca, vorbind; sa nu mai simta, simtind; sa nu mai... Fie... Fiind. Si-astfel le cresteau in loc de ochi, frunze, in loc de urechi, flori, in loc de vorbe, polen, in loc de inima, spini...
-Pai ori erau meri, ori trandafiri?!
-Da' ce, am zis eu ca erau meri? Am zis doar ca...
-Pai si-atunci de ce se mai nasteau din mere, nu puteau la fel de bine sa se nasca din portocale?!? Nu mai inteleg nimic. Nu-nteleg de ce m-ai adus aici -unde suntem?- legata la ochi, departe de orice sunet, ca sa-mi vorbesti in duime despre vise ale mintii...
-Tu n-ai fost niciodata legata la ochi, iubito, ci i-ai inchis de bunavoie pentru a-mi putea asculta povestea.
Cat despre ei, se nasteau din mere cu un scop pe care il uitau insa odata ce invatau sa fie.
Daca o clipa macar ar fi invatat sa si vorbeasca tacand, frunzele, florile, polenul si chiar spinii lor ar fi aflat ca portocalele (nu) sunt singurele fructe, purtate-n leaganul a doi copaci.

Insa fata deschisese demult ochii, indata ce-si si aminti de promisiunea facuta - acum incalcata.
Vedea; si vazand, nimicul, cu tot cu EL, disparea.

Ar mai fi vrut sa-i spuna din necuvintele sale, insa nefiinta sa disparu odata cu lumina ei, cu verbul ei, cu ea fiind.

Iar ei, nu-i mai ramase decat amintirea unui vis de toamna, cand toate nefiintele ademenesc prin necuvintele lor...

"Vreau sa scriu. Trebuie sa scriu. Azi o sa scriu..." - asta-mi zic de 2 saptamani, insa ceva ma opreste. Nu inteleg prea bine ce anume, insa cert este ca nu pot scrie decat cand sunt singur, atunci cand nici macar plumbul, norii, frunzele purtate de vant in tonuri aramii, zumzetul orasului, picaturile de ploaie ori mirosul de fum ce-mi aminteste de satul de munte si de bunica nu mai exista pentru mine. De ce imi este necesar un plonjeu in vid pentru a putea crea? Este o intrebare la care inca nu am gasit raspuns... Sa fie oare ceva care trimite chiar la mitul genezei si la corespondenta dintre macrocosmos si microcosmos? "Ceea ce este sus este si ceea ce este jos, Ceea ce este jos este si ceea ce este sus" [cea de-a doua lege daca nu ma insel, dintr-un sistem de 7 ce guverna universul spiritual al stramosilor nostrii de odinioara, acelor norocosi ce-au trait intr-o perioada cu ceva mai multa constiinta decat acum...] *1
Pana odinioara ma intrebam de ce alergam dupa expresie, golindu-ne de continut... Apoi am descoperit ca si Cioran o facea cu mult inaintea mea [ - pathetic me 8-| :)) ]
Viata e prea fragmentata pentru a rezista la temperaturi mari, d-aia. Pentru ca la un moment dat n-ai sa mai poti de tine, de ei, de ei prin tine; asta e unul dintre momentele prin care trec acum, motivul pentru care alerg atat de mult dupa forma, dupa expresie...
Si asta este locul in care m-am situat din prima zi de toamna pana acum... Intre nevoia feroce de a crea ceva, de a elibera cumva tumultumul ala de sentimente si ganduri bune, rele, adunate laolalta, fara ordine, aruncate si mai ales reiesind la intamplare din subconstientul meu torturat de fel si fel de vibratii si fioruri care mai de care; si imposibilitatea ruperii de tot ce ma inconjoara, simteam lanturi venind din toate directiile, incarligandu-se sppinos in jurul meu. Dar acum ma simt bine.
O pace atat de mare... Incat simt chemarea catre somn. in sfarsit insomniile au disparut.
Postul asta este desigur un fiasco total, dar nu-mi pasa catusi de putin. Macar acum am o ancora intre cei doi timpi ai existentei mele, acum mi-e mai greu sa ma pierd, si imi voi aminti ce mai vroiam sa scriu acum si nu am apucat.
Postul acesta se termina asadar cu un cliche-ic "To be continued..."

A-propos, I., ti-am urmat sfatul. Mersi mult... Aveai dreptate! Nu-mi era oricum strain indemnul tau, doar ca-mi trebuia ceva pe care abia acum l-am gasit.
Intr-adevar, data de 9 a avut un rol revolutionar pentru mine. Si ma bucur mult de asta!

Cred ca am terminat pentru azi. Desi... Defapt, nu am terminat. Ci abia am inceput!

Cum ce domn'ne... Ma mai bati la cap mult? da dumneata nu vezi ca scriu aicia?! ... Scriu... Ce frumos suna. :)

P.S.: Acesta este un post care dintr-o anumita perspectiva este 100% egoist, motiv pentru care o sa ma doara fix undeva de potentialele critici la adresa stilului, [ori mai degraba a lipsei acestuia :)) ] in care a fost scris textul, ori a oricarui element estetic; in sensul ca este primul post de pana acum care nu este dedicat unui mesaj anume; ci pur si simplu. O fi chiar o scrisoare catre mine... Dq stie :-?? :))

Ori poate ca mint. O fi al doilea. Partial... Si postul precedent a avut intr-o oarecare masura un astfel de rol, insa ala avea pe lg asta si un mesaj, iar dimensiunea stilistica a fost ceva mai conturata.

[note de subsol]

*1 - Da, acolo ma refeream la hermetism. :)

Noapte buna, dragii mei. O sa dorm SI eu in sfarsit...