Eliberează-te, aici și acum...
și zboară spre-orizonturi increate.
Eliberează-te de acolo și atunci...
și lasă focul blând să îți ridice-n spate
perechi de aripi aurite, de sorii călători create.
Eliberează-te de pretutindeni și totdeauna,
cunoaște iar, și cunoscânt, te uită
- Și pân' la urmă, ce-a fost mai 'nainte,
flacără, phoenix, sau cenușă multă?
Eliberează-te, suflet, de lanțuri și de temnițe
- de slăbiciunea-ți cea avidă de putere,
plutește lin către matrici variate;
sădește-ți înțelept a ta scânteie.
Eliberează-te, suflet, și ia aminte; e ursit
- chiar și prin scrum, flăcări ori pasăre măiastră,
un cerc n-are nici început și nici sfârșit.
Eliberează-te de limită și libertate,
înstrăinează din abisul uterului cosmic gene,
pășește iar pe fir de iarbă nouă cu seninătate;
pornește într-un vals nebun de-eternuri efemere...
Eliberează-te, suflet; odată cu plecarea ta,
în drum spre mare lași parfum pe scoici și lacrimi în ispite,
un rămas bun în vânt spre patru zări, demult iubite.
Eliberează-te, suflet, de tine și de toți,
pătrunde-n întuneric ca lumina;
trasează-n dungi vulgare limite-ntre vii și morți
- apoi privind în părți, ucide vina.
La revedere, suflet, călătorie bună;
mai treci când poți, măcar din lună-n lună,
să-ți vezi nepoți și floarea de ne-o udă.
Bun venit spirit,
în mine te sădește,
udat vei fi,
în armonie crește.
Udat și îngrijit, măcar din lună-n lună...
Călătorește, suflet!... O, Doamne, ce-aventură!
Anyway, I can try anything it's the same circle that lead to nowhere and i'm tired now.
Anyway, I've lost my face, my dignity, my look, everything is gone and I'm tired now.
Don't be scared, I found a good job and I go to work every day on my old bicycle you loved.
I'm pilling up some unread books under my bed and I really think I'll never read again.
No concentration, just a white disorder everywhere around me, you know I'm so tired now.
Don't worry I often go to dinners and parties with some old friends who care for me, take me back home and stay.
Monochrome floors, monochrome walls, only abscence near me, nothing but silence around me. Monochrome flat, monochrome life, only abscence near me, nothing but silence around me.
Sometimes I search an event or something to remind me, that I've really got nothing in mind.
Sometimes I open the windows and listen people walking in the down street, there is a life out there.
Don't be scared, I found a good job and I go to work every day on my old bicycle you loved.
Anyway, I can try anything it's the same circle that lead to nowhere and I'm tired now.
Anyway, I've lost my face, my dignity, my look, everything is gone and I'm tired now.
Don't worry I often go to dinners and parties with some old friends who care for me, take me back home and stay.
Monochrome floors, monochrome walls, only abscence near me, nothing but silence around me.
Monochrome flat, monochrome life, only abscence near me, nothing but silence around me.
Te conocí un día de enero,
con la luna en mi nariz
Y como ví que eras sincero
En tus ojos me perdí
Que torpe distracción
Y que dulce sensación
Y ahora que andamos por el mundo
Como Eneas y Benitin
Ya te encontre varios rasguños
Que te hicieron por ahí
Pero mi loco amor
Es tu mejor doctor
Voy a curarte el alma en duelo
Voy a dejarte como nuevo
Y todo va a pasar
Pronto verás el sol brillar
Tú más que nadie merecer ser feliz
Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar
Y aunque hayas sido un extranjero
hasta en tu propio país
Si yo te digo ¿qué dices tu?
Tu aún dices ¿que decís?
Y lloras de emoción oyendo un bandoneón
Y aunque parezcas despistado con ese caminar pausado
Conozco la razón que hace doler tu corazón
Por eso quise hacerte esta canción
Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar
JANUARY DAY
I met you one January day,
With the moon on my nose
And seeing you were sincere
in your eyes, I lost myself
What a clumsy distraction
And what a sweet sensation
And now that we're walking around the world
Like Eneas and Benetin
I've already noticed the many cuts
That they inflicted on you along the way
But my crazy love
Is your doctor
I'm going to cure your mourning soul
I'm going to leave you like new
And everything's going to pass
Soon, you will see the sun shine
You, more than anyone, deserve to be happy
Soon you will see
Your wounds healing little by little
Soon you will see how life itself
Will decant the excess salt from the sea
And although you've been a foreigner
even in your own country
If I ask 'how do you say' (Colombian Accent)
You still say 'what did you say' (Argentinean Accent)
And you cry with emotion listening to a bandoneón
And though you seem absent minded with that lazy walk
I know what causes your heart to ache
that's why I wanted to make you this song
You're going to see how little by little
Your wounds are going to heal
You're going to see how life itself
Will decant the excess salt from the sea
Astea-s cuvintele pe care mai odinioară ți le auzeam imaginate pe pânza de proiecție a sufletului meu, aceea pe care nimfe îmbătate de puterea și ritmul bătăilor unor inimi fugitive au țesut-o din fire de vis, dorință, fior...
Astăzi, demonii au venit din nou.
Astăzi, ei își apropie din nou ghearele amenințător...
Astăzi, încerc din nou să lupt; încerc din nou să mi te păstrez ca pe o frescă-n mozaic pictată-n neculori; în lumini și în umbre slabe, pâlpâitoare, fragile și instabile.
Astăzi, încă odată, ființele încearcă să-mi ia cea mai de preț neființă.
Astăzi însă, sunt din ce în ce mai slăbit...
Dacă de data aceasta nu voi mai răzbi; îl voi alege pe Mâine, și nu pe Astăzi.
Mâine... voi fi despânzit. Mâine, voi fi renunțat la necuvintele șoptite-n pânze de neființe...
Mâine îmi este frică...
Mâine sunt singur.
Mâine visez din nou.
Mâine sper...
Până mâine... doare.
Are aerul plin de îngeri
de aceea respiră greu
Pietrele poți să le-nsângeri
degeaba, cu prezența ta mereu.
Explică, are nuanțe
de galben de dat pe obraz.
Poți să ai, degeaba, gloanțe
de plumb, în butoiul cu haz
Poftiți la subsol!
Se coboară pe scara de lemn acru
cu pasul din dreapta în gol.
Un crucifix cu mortul sacru
cu ghimpi scade gama-n bemol
Aici totul se schimba
vinul în țuică veche, cartoful în nisip
Cuvintele miriapoade-ți aleargă pe limbă
măști îți pui, ca pe chip,
peste timbrul de roșu îndurerat
cu urme luxoase de melci trandafirii...
Ziua de astăzi va fi murit, traiasca verbul incoronat
al zilei de mâine.
(poezie adaptată după Nichita Stănescu - Târfa Sofisticată)
Rămâi să mai ciocnim o cupă La hanul vechi de pe coclauri Căci pentr-un vin și pentru tine Mai am în sân trei pungi cu aur Rămâi să ne-alungăm tristetea Și setea fără de-alinare Cu vinul negru de la hanul Din valea umbrelor fugare
Știi tu, frumoaso, că ulciorul Din care bei înfrigurată E făurit din taina sfântă Din taina unui trup de fată L-a făurit cândva olarul Cel inspirat de duhul rău Din taina unui trup de fată Frumos și cald ca trupul tău
Înmiresmează-te frumoaso Ca pe-un altar de mirodenii Când zarea-i plină de albastru Când lumea-i plină de vedenii Și-atât cât darurile noastre Mai au pe margini bucurii Căci mâine în zadar vei bate La porți de suflete pustii
Că mâine-om putrezi-n morminte Uitați nepomeniți de nimeni Căci mâine vor veni olarii Să fure lut din țintirime Și trupul tău care mi-e astăzi Cel mai iubit dintre limanuri Va fi un biet ulcior din care Vor bea drumeții pe la hanuri
Toamnă târzie. Covorul arămiu foșnește voios sub pașii săi grăbiți.
În spatele ferestrei, doi ochi privesc pierduți, câștigați.
Se aud bătăi în ușă. Trei secunde de liniște, apoi o voce înfundată de materia lemnoasă dintre ei:
-Domnule doctor, se poate? Alo!... Sunteți acolo?
Ochii-i rămaseră neclintiți, nicio modificare pe chipul său scăldat în delirul de raze al asfințitului, iar ușa se deschise - din spatele ei răsări zgomotos un chip logoreic, cufundat într-o claie ca de abanos și-acoperit de două nopți mari, înstelate...
-Bună ziua, domnule doctor. Am o... Of... A. Deranjez?
-Vă rog, luați loc... se auzi dinspre altarul chipului de citrin, pare-se incandescent. Spuneți-mi, ce-ați pățit? întrebă parcă adresându-se parașutiștilor ce locuiau până odinioară în copacii din fața geamului, ferindu-l de fierturile degajate pe coșul iadului, în zilele caniculare ale verii, ori bucurându-i auzul cu-n foșnet în compania vreunei viori vestitoare a primăverii; și care acum se grăbeau sa împânzească pământul.
-Domnule doctor, cred că am o problemă. M-am trezit... și era... Of... în piept - mi se părea mie că e cam frig, dar am crezut că a uitat domnul T. să închidă geamul după el când a plecat; pthiu, de-ați ști ce rapid zboară! Câteodată stau și-l privesc, până se pierde în zare, și nu-mi vine a crede... Este atât de agil pentru vârsta sa!
Privind în continuare la prietenii săi căzuți în dreptul ferestrei, domnul doctor replică ambiguu, ca din altă sferă: -Se pregătesc de moarte. Câtă grabă! Și totuși, câtă meticulozitate...
-Un lucru nu-l înțeleg defel, în schimb. Cu toată graba în care pleacă de fiecare dată, mereu întârzie... Și doar știe că trebuie să prindă visul de la ora 5, altfel mai poate ajunge abia cu cel de la miezul nopții.
În timp ce povestea, cei doi cărbuni nu se desprindeau defel de la chipul doctorului, care între timp se îndepărtase de fereastră și străbătuse încăperea, așezându-se în cele din urmă la birou.
-...ori, îndată ce l-am găsit pe Neastâmpăratul și-am putut privi spre fereastră, am observat că era închisă.
Rătăcit în vidul cărbunilor ce-l țintuiau, doctorul își aminti că trecuseră ore bune de când a mâncat ultima oară ceva, așa că începu să caute discret în sertarul biroului - doar un ceainic prăfuit și o cutie de ceai începută acum două săptămâni. "De cât timp sunt oare aici, fascinat?" se întrebă în sine.
- ...dar Neastâmpăratul se zbătea mai tare ca niciodată... Îi e tot mai lehamite de ajutoarele cu care până mai odinioară gonea norii cât colo, spuse sfârșită bizara companie a doctorului, după care urmă o scurtă pauză.
-Ceai? rupse doctorul tăcerea.
-Da, mulțumesc. Copil fiind, continuă C. în timp ce doctorul se îndrepta cu ceainicul către o încăpere adiacentă, fapt ce nu păru să-l perturbe din discursul său, clipeam zburdalnic spre nemărginirile văzduhului - se întâmpla pe când încă nu-l cunoșteam pe domnul T., iar Neastâmpăratul era atât de fericit când prietenele sale cele mai bune (și singurele, după cum consideră el), Pleoapele, îi mângâiau printr-o atingere moale și umedă luciul nopții sale cristaline...
Doctorul se întoarse cu o tavă, îi întinse ceașca și se așeză înapoi în scaunul său, ascultând cu atenție.
-Mulțumesc, primi C. ceaiul, continuând însuflețit. Când și-or fi declarat oare războiul ăsta crunt?
-Dar ce se întâmplă cu...
-Iar când m-am uitat pe podea, unde o găseam de obicei - continuă C. nepărând să-l fi auzit pe doctor; timp în care scoase din rucsac o cutie cu fursecuri pe care o puse pe birou - nu mai era acolo; vă puteți imagina, domnule doctor, ce grozăvie! După zeci, - făcu o pauză în care savura ceaiul 'domnului doctor' - poate chiar sute de vizite ale domnului T., e pentru prima oară când Ea nu mă mai aștepta acolo... După încă o pauză, reveni, pe un ton ostenit: -A decis să fugă așadar. Unde s-o asscunde oare lașa? Să se ferească ea până și de mine; zău că nu înțeleg domnule doctor...
Încet-încet, claia noastră ca abanosul începu să se piardă în gânduri, doar nopțile-i înstelate îi rămaseră ațintite asupra doctorului, urmărindu-i pasiv, automatic, fiecare gest - cum înmuia fursecul în ceai, cum sorbea, privind zambitor, pierdut și el, ca de obicei. "Oare ce misterii ascunde domnul T. prin călătoriile sale? Ce lucruri atât de monstruoase, încât se întoarce mereu cu o sete de mine de nemăsurat? Vampir al cucutei!... Și totuși, cum îndrâznit-a ea, lașa? Unde s-o ascunde?"
-Sunteți bine? întrebă doctorul trezindu-se din starea în care se afundase pe nesimțite. Spuneți-mi vă rog, cu ce vă pot ajuta, nu înțeleg prea bine ce ați păț...
-Îmi cer scuze că am dat buzna așa, domn' doctor, doream să vă întreb - dar m-am luat cu vorba și am uitat - dacă n-aveți cumva pe-aici vreo cârpă sau vr...
-Pentru asta ați bătut atâta drum?! Uitați, luați batista aceasta, și... Dar totuși, nu înțeleg...
-Mulțumesc, domnule doctor, nu știu ce mă făceam dacă nu... Ah, cât de târziu s-a făcut! Trebuie să plec, este aproape dimineață.
-Complimentele mele domnului...
-Domnului T.
-Domnului T, da.
Era și vremea ca C. să se retragă cu tot cu nopțile-i de cărbune, dimineața se instala iar domnul T. nu-l găsea acasă. Ieși pe ușa cabinetului și-și deschise cu eforturi disperate câțiva nasturi de la cămașă. Mototoli repede batista și-o îndesă cu grijă în gaura din piept - la timp, pentru că frigul îi cuprinsese întreaga ființă...
Aproape că începea să bată, așa dădea impresia luciul fin al mătasei roșii în primele raze ale dimineții.
Și totuși, unde putea fi, trădătoarea?
Auzi niște bătăi regulate, clare și profunde, iar pentru o clipă îi stătu... batista-n loc. Credea că s-a întors, însă își dădu în momentul următor seama că ceea ce auzea era defapt un ticăit, așa că ridică mâna stângă în dreptul Neastâmpăratului și îl zări pe domnul T. salutând voios din ceasul de la mână, cu gesturi agitate - și brutale, după părerea lui C.
Nici de data asta nu-i spusese domnului doctor de gaura din piept. Oare avea s-o facă vreodată? Când?...
Și totuși, acum situația părea mai gravă. Acum nu mai era pe podea... Unde s-o fi dus?
Emoție de... ba nu. Viroză de primăvară
A venit primăvara, acoperă-mi craterul din piept cu ceva,
cu vreun diapazon stricat sau mai bine cu batista ta.
If I had a world of my own everything will be nonsense. Nothing will be what it is because everything will be what it isn't...
I invite you to a world where there is no such thing as time And every creature lends themself to change your state of mind And the girl that chased the rabbit drank the wine and took the pill Has locked herself in limbo to see how it truly feels To stand outside your virtue No one can ever hurt you Or so they say
Her name is Alice She crawls into the window Through shapes and shadows Alice And even though she is dreaming, she knows
Sometimes the curiosity can kill the soul but leave the pain And every ounce of innocence is left inside the brain And through the looking glass we see she's faithfully returned But now off with her head I fear is everyones concern You see theres no real ending Its only the beginning Come out and play
(...)
And even though shes dreaming Shes unlocked the meaning for you This kingdom could rid us her freedom and innocence Has brought this whole thing down
(...)
And even though she is dreaming Shes unlocked the meaning
Shes unlocked the meaning for you
And contrary wise what it is it wouldn't be and what it wouldn't be it would, you see...
Mai citesc câte un filosof din când în când în nădejdea că voi găsi câteva cuvinte în plus pentru tot ceea ce rămâne mut în mine...
"Gândurile s-au îndrăgostit trecător de existență – și ne mândrim că suntem. O clipă de trezire, doar; și mrejele realului vulgar s-au desfăcut, spre-a ne vedea ce suntem: închipuiri de propriu gând."
"De ce s-ar trezi ei, ca totul să nu fie? – Cu ochii deschiși, existența se evaporă. Oamenii îi închid ca s-o păstreze. Și cine nu le-ar da dreptate? Scârbit de firea spălăcită a văzului clar, cum n-ai dori pleoape ferecate pe veci, cu minciuna proaspetei realități?"
"Prăpastia între suflet și simțuri face soarta sinonimă osândei. Toate poftele te muncesc. În nimicul absolut – ochiul ar crea pajiști, urechea sunete, mirosul miresme, pipăitul plăceri – căci dorințele urzesc un univers, dezmintit necontenit de minte."
"Sufletul zice: neant, simțurile: voluptate."
[E. Cioran - Îndreptar pătimaș]
Lie to me It takes less time To drink you pretty...
Fiecare text scris reprezintă un act de cruzime nemărginită, prin care se înghesuiesc himere interioare în niște ulcioare mici și crăpate, proiectate pentru a reține mai degrabă informații decât trăiri... În timp se naște nevoia de a găsi o metodă mai eficientă de exteriorizare, una a cărei mijlociri să ofere un grad mai mare de libertate.
Mai jos, niște conglomerate și-nghemotoace care n-au vrut defel să se-nghesoaie și ele ca tot gându' în niște construcții verbale coerente.
Evident că tot je îmi răspund la mirobolantele întrebări [presupun că eu nu prea înțelege când... tot eu :)) pune o întrebare retorică. eu e vită :-j ]
Pentru toate întrebările inutile de tip "de ce?" (a.) pe care mi le pun și (b.) care mi se pun, răspunsul este:
How do we fall in love? Why do we break so hard? Why do we go? ...Why would we stay? What do we have? Why would we play? Why find the door when lost the key? Why seek the key and loose the door? -------------------------- Ce poți face cu o ușă închisă? ...dar cu o cheie ruginită? -------------------------- Why is this never ending why still bothering me? -------------------------- - Ho-ho-ho, and a bottle of rum... And now, where to, lads? To Neverland? :)) - No, 'cause in there nothing ever ends... - Then? - To the end. -------------------------- - Et puis? - Et puis... Rien... :) -------------------------- Abwarten und Tee trinken. -------------------------- I shall say I don't, 'though I do. There was no cure.
P.S.: Îmi pare rău că n-am avut bani și de generic. ... P.P.S.: Actually, it's because this is just the trailer of a private funeral.
It's because... Delta Charlie Delta, man.
"ma terreur dans un nom de code delta charlie delta le stromboscope de l'ambulance delta charlie delta la chanson de la mort qui danse"
"Copil, n-ai avut stare. Bătut-ai câmpii. Te-ai vrut în afară, departe de casă, departe de-ai tăi. Clipeai zburdalnic spre marginea văzduhului și rotunjeai cerul după măsura râvnirilor nostalgice.
Îmi aduc aminte a fi fost cândva copil. Atât. Să-mi reîntruchipez blândețea somnului vieții, memoria nu mă ajută.
Fugind din copilărie, întâlnit-am frica de moarte. Astfel am început să știu. Și acea frică s-a îndulcit în dorința de a muri. Și dorința s-a străvezit într-o spulbere de fericire crâncenă a cugetului fără rost.
…Și mă întreb adesea: cum îndraznit-am ca să fiu copil?"
E. Cioran - Îndreptar Pătimaș
