Voi suflete prea coapte-n vara asta timpurie,
Al vostru iz și must și cânt, licori
Pentru stoluri sau soluri mai moi; măi voi
ursitoare
Un la minor, major, mai mor,
c-umor
și-un dor
în hău
nu uită să coboare
"Copil, n-ai avut stare. Bătut-ai câmpii. Te-ai vrut în afară, departe de casă, departe de-ai tăi. Clipeai zburdalnic spre marginea văzduhului și rotunjeai cerul după măsura râvnirilor nostalgice.
Îmi aduc aminte a fi fost cândva copil. Atât. Să-mi reîntruchipez blândețea somnului vieții, memoria nu mă ajută.
Fugind din copilărie, întâlnit-am frica de moarte. Astfel am început să știu. Și acea frică s-a îndulcit în dorința de a muri. Și dorința s-a străvezit într-o spulbere de fericire crâncenă a cugetului fără rost.
…Și mă întreb adesea: cum îndraznit-am ca să fiu copil?"
E. Cioran - Îndreptar Pătimaș