Sunt captiv într-un vis de toamnă... Vreau, dar nu pot; ori pot dar nu vreau să mă trezesc din el?
Nici asfaltul nu știe...
L-am întrebat ieri, și...
A tăcut.

E foarte ciudat visul ăsta: e ca un film.
Da, da! E un film mut.
Un vis în care se face că realitatea-i iluzie... Îți vine să crezi? Ce stupid!...
Și doar i-am zis bucatarului: "făra ceapă și usturoi, că am o întâlnire importantă diseară".

Cum mai ajung eu acum acasă? E târziu și nu mai circulă nimic în direcția aia.
Bizar! Totu-i orbitor...

De când Veronica s-a hotărât să nu mai moară, nici un fluture nu mai are antene - domnul conte le-a retezat pe motiv de criză - așa că acum zboară toți d-an boulea.

*
Și nici nu știi când ajungi acasă, te așezi în pat, și aștepți.
-deschizi ochii... și, da, te trezești din visul unei nopți de toamnă.
Un film mut.
Vezi fulgii de nea, și zîmbești. Au fost întotdeauna aici, de ce a durat atât de mult să-ți dai seama? Nici tu nu știi...
Zâmbești. Iubești. Taci.
Întâi a fost cuvântul, iar mai 'nainte, liniștea.