Eliberează-te, suflet

Eliberează-te, aici și acum...
și zboară spre-orizonturi increate.

Eliberează-te de acolo și atunci...
și lasă focul blând să îți ridice-n spate

perechi de aripi aurite, de sorii călători create.

Eliberează-te de pretutindeni și totdeauna,
cunoaște iar, și cunoscânt, te uită
- Și pân' la urmă, ce-a fost mai 'nainte,
flacără, phoenix, sau cenușă multă?

Eliberează-te, suflet, de lanțuri și de temnițe
- de slăbiciunea-ți cea avidă de putere,
plutește lin către matrici variate;
sădește-ți înțelept a ta scânteie.

Eliberează-te, suflet, și ia aminte; e ursit
- chiar și prin scrum, flăcări ori pasăre măiastră,
un cerc n-are nici început și nici sfârșit.

Eliberează-te de limită și libertate,
înstrăinează din abisul uterului cosmic gene,
pășește iar pe fir de iarbă nouă cu seninătate;
pornește într-un vals nebun de-eternuri efemere...

Eliberează-te, suflet; odată cu plecarea ta,
în drum spre mare lași parfum pe scoici și lacrimi în ispite,
un rămas bun în vânt spre patru zări, demult iubite.

Eliberează-te, suflet, de tine și de toți,
pătrunde-n întuneric ca lumina;
trasează-n dungi vulgare limite-ntre vii și morți
- apoi privind în părți, ucide vina.

La revedere, suflet, călătorie bună;
mai treci când poți, măcar din lună-n lună,
să-ți vezi nepoți și floarea de ne-o udă.

Bun venit spirit,
în mine te sădește,
udat vei fi,
în armonie crește.

Udat și îngrijit, măcar din lună-n lună...
Călătorește, suflet!... O, Doamne, ce-aventură!