Sărutul tău...


Sărutările tale... sau măcar poeziile lui Stănescu dimineața...

Îmi sunt cea mai bună cafea.




"femeie zveltă și sălbăticită de frumusețe, (...)
de tine doar un strigăt mă mai desparte."
Un răcnet părăsit de-al său ecou,

căci noi comunicăm prin sunete-apăsate,
de duritatea carosabilelor diferențiate
în game și-armonii pedestre
când hotărât calci suflete, ferestre;
noi comunicăm prin sunete de tocuri de pantofi.

Pe stradă te strigă "La Bohemia",



te roagă
"Mai lasă-mă un anotim, un an, un timp."




...de mâine.

Dl. T.: Au mai rămas 8 zile de noiembrie...
*Blank suflă tare spre direcția în care Dl. T. a vorbit mai devreme*
Dl. T.: Ce faci, B.?!
Blank: Ai să vezi! *suflă și mai tare*
Dl. T.: Să văd... ce?
Blank: Încăăăăă puuuțiiiiin..... *suflă cu toată forța*
*Dl. T. așteaptă nedumerit*
Blank: Șiiiii gata!

”Au mai rămas ∞ zile de noiembrie...”

*Blank zâmbește împăcat*



*Dl. T. părăsește scena*

-Mă crezi?
-Te pierzi...

-Pe străzi?
-Prin astăzi
mâine
și prin alte părți.

-Te vezi?
-Prin tine
mine
și prin alte cărți.

-Mă spui?
-Pe masă
scaun
și sub mii de hărți.

-Te riști?
-Pe viață
moarte
și vreo trei cămăși.

-Mă taci?
-Prin fa
Prin sol
și-atunci când nu mă porți.

-Te crezi?
-Atlas
Perseu
Și-un pic de Boeuf sufleu.

-Mă pierzi?
-Prin maci
Copaci
Și când faci cozonaci.

-Mai stai?
-Un cent,
Procent
Și-amor de muritor.

-Mă vezi?
-Percep
accept
Un foc triumfător.

-Iubești?
-Tumult,
Nicicând
Abis perturbător.

-Exist?
-Precum
Acum
Nicicum amăgitor.

-Pornim?
-La Troia
Cu Elena
Precum și Lux Aeterna.

-Răzbim?
-Compuși
Deduși
Cu jocuri de păpuși.

...
-Mă vezi?
-Atunci când te îndepărtezi.

"Zeu este doar omul care iubește."

Dacă-ai fi fost copac
Te-aș fi plantat la răscruce de drum de vino cu drum de du-te,
Te-aș fi împodobit cu flori de nu-mă-uita și cu sărutări multe;
Ți-aș fi șoptit apoi un val sărat din mare,
Cântec rupestru cu refrene mute
-Dar ești un simplu muritor, nefastă întâmplare.

Șhhht. Ochi, urechi, nas, gură
Față de om, harababură
Nu se râde de o caricatură!

Mă privești, molfăind aerul din jur
Te înfricoșez, molfăindu-ți bucăți din suflet, contur.

Puls descreierat, profil contorsionat
Un vierme ridicat,
Pe cuvânt!.

Din degete-mi cresc cioturi
Iară pe ele, gheare
și frunze, muguri, cioburi
și ciripit de păsări călătoare.

Port aripi dotate cu înnotătoare
Merg pe-o bicicletă cu roți ajutătoare
Nimic la mine sens nu are,
În mintea ta stârnesc teroare!

Și-ncepi să fugi, nevoie mare
Cu ochi închiși spre guri de târâtoare
Căscate de-un metru și-o floare
La ureche de haiduc
Tratându-te cu un ciubuc
Pe sub papuc.

Oh, dar ce veste tulburătoare!
Șampania din spumă-de-mare
Servită-n setul de cristale
Primit în zestre de la mama-mare
Nu-i altfel decât otrăvitoare...


„Urăște frica toată viața ta!”
a spus odată cineva.
Eu aș zice mai degrabă
„Nu urâ nimic, că nu-i ispravă;
iubește în schimb curajul și seninătatea!”
Sughit, alunecându-mi din mână lopata.

Dar iată, nu-i așa, cucoana Paranoia -
fie că întrerupe pasiuni rumegătoare,
fie că adâncește frici distrugătoare,
își face apariția în straie fermecătoare.

Văzând-o în ai săi ciorapi de plasă,
Cu toții se adăpostesc în casă
Cât Văduva le defilează la fereastră.
Un zumzet dens, intolerant la soare
transformă aerul de sărbătoare
în neplăcerea dumneavoastră.

Iar doamna P. în urmă lasă
...Semne de-ntrebare.

Eu nu plâng. ...Nu pot.
Eu mă cutremur.