Ce faci,
fecioară-ntr-al optulea soare-asfințit,
Buzele tale
culoarea crimei perfecte;
Șoptești
chicotind către mierla din pom
Că vocea-mi
poartă ritmuri ale unei inimi defecte?!
Când un gol umple
spațiul dintre ceea ce sunt
Și ceea ce sfânt;
și-o mare umple valea celor de ieri
Ce azi nu mai
vânt; cu valuri de-arcuș suspinând
Din gură pământ,
văd și cânt,
mă atingi și mă
nasc tremurând;
În văzduh trup de
fum rezonând
Peste meri
Când toamne când veri, când astăzi când ieri,
De valț lin în
noapte, de doamne în șoapte
Transmis mai
departe, sorbită din
glastre,
Regală fetească.
Un dor bate lin
la fereasatră
Femeie cu ochi
rupți din noapte
Și sabie de foc
înarmată,
Gându-ți marțial
pătrunde în toate;
Tu porți pe
frunte ’nsăși bolta cerească.
Fior te străbate privind peste mare -
Un freamăt se naște spre zori
Prin volburi, domniță, și tunet și zbucium
Ți-aduce aminte-un cimpoi
- E cântec de luptă, de fugă, de harpe
Și-asculți umbra ta din oboi,
Cum vocea-i răsună din veșnice pleoape
Și sfatu-i răzbate-n trei zări:
Crăiasă de lut, foc și suflu, și fapte,
Prin pânze-ale tale culori
Ferește coroana în vid să nu-ți scape
Nici părul desprins printre nori
Cum stai și veghezi, de-un veac e secunda,
Ai grijă la strofe și ton -
În sânuri de om să nu-ți pâlpâie unda;
Pe creste plutește-alcion.
